Mă gândesc depate,
Unde cineva,
Se gândește-n noapte
La sosirea mea.
Cânt de bucurie,
Acum și oricând,
Merg cu veselie
Cu tine în gând.
Freamătă și codrii
La auzul meu
Și mă-ntreabă plopii
Cum o mai duc eu.
Bine o duc, bine,
Așteptând nespus,
Glasul ce-mi va spune
Mereu de Iisus.
Bucurându-te de viață,
Mergi privind numai în față
Și culege flori mereu
Cântându-i lui Dumnezeu.
Verdele te tot privește,
Nu-ți vorbește, doar zâmbește
Și tu faci la fel ca el
Agățându-te de cer.
O, mamă, pe unde tu mergi,
Când lacrima din ochi te cheamă;
Sărută-mi inima pe veci
Ca să nu-ți bag lipsa în seamă.
Măicuță bună, tot te caut
Și parcă tot mai mult mă pierd,
Nu te-am gasit nici pe un flaut
Ce-și cânta ieri ultimul vers.
Așa de dor îmi e de tine,
Măicuța mea cu ochi căprui,
Mai vino iarăși lângă mine
Și zi-mi că nu-s a nimănui.
Mai zi-mi de dragostea de ieri
Ce mă purta la tine-n brață;
Ajută-mă să nu mai pieri
Când mă lovește viața-n față.
Mai spune-mi că în preajma mea,
De îngeri sunt mereu vegheată
Și că Fecioara Maria
Mi-este alături ziua toată.
Nu trăi în păcatul tău! Ai păcătuit, treci peste el!
Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş fi mai tupeistă, mai cu curaj, mai fără gânduri de genul : ”Ce-o zice X?” sau „Ce-o crede X despre mine?”. Aş ridica mâna să pun o întrebare profesorului, să-mi explice unde nu am înţeles, chiar dacă s-ar dovedi că am goluri sau că nu ştiu o anumită chestiune destul de importantă. Nu valorează cearta de o zi cât mustrarea de o viaţă! Nu valorează lacrima de atunci cât stresul că nu-mi pot înfrânge temerile mai târziu!
În viaţă învăţăm mereu şi mereu, repetăm iar şi iar ca să ţinem minte, ca să ne învăţăm minte. Curajul este o virtute dacă ştii să-l foloseşti. Tupeul cel bun este o armă ce o poţi folosi să-nchizi guri sau să deschizi suflete.
Care este mai câştigat? Omul care a păcătuit şi se adânceşte apoi în reproşuri, lacrimi şi depresie ce duc la deznădejde în Dumnezeu, neîncredere în lumea înconjurătoare sau omul care a păcătuit şi se căieşte cu adevărat, dar care, pentru el şi pentru cei dragi, merge înainte şi chiar dacă mai apleacă uneori capul, nu-şi părăseşte gândul care îl îndeamnă să-şi continuie drumul dat de Dumnezeu!
Durerile vieţii nu sunt date să ne închidem în noi, ci să ne descoperim spre a ne maturiza ca să putem trăi într-un suflet de copil. Căci, da, Dumnezeu ne vrea să fim ca nişte copii şi, cine a văzut un copil chinuit de remuşcări care să nu lase plânsul pentru o îmbrăţişare, o bomboană sau o jucărie?!
Avem prea puţin timp ca să-l mai irosim pe tainice frici, ispite, depresii. Să trăim frumos, iar dragostea lui Dumnezeu ne va da bătăi de copil în inimi, lacrimi fierbinţi de fericire în suflete şi maturitate în gânduri!
Unde-ţi mai găseşti în lume,
Calmul, liniştea-n iubire
Când şi-ntre patru pereţi
Te sufoci de-atâta tine?
Ai mai vrea să fii odată
Fără griji, cu nepăsare
Şi-ai mai vrea să porţi în tine
Dragoste curăţitoare.
Unde-ţi mai găseşti în lume
Libertatea de-a fi tu,
De-a avea priviri senine
Ca ale unui născut?
Ce să fac şi und’ să-ntreb
Dacă nu fiinţa mea,
Unde se simte mai bine
Şi cu cine-ar vrea să stea?!
Să te muţi pe-un fir de iarbă
Ce stă-n curtea mănăstirii,
Dacă vrei să bagi de seamă
Noaptea-n liniştea iubirii!
Să miroşi o floricică
De pe marginea aleii
Şi-o să vezi că, fără frică,
Te-oi vedea-n mijlocul verii!
Fie-ţi inima iubire!
Fie-ţi sufletul senin!
Dumnezeu fie cu tine,
Omule cu chip divin!
De un timp priveam în lume
Cu priviri de om pierdut;
Într-a stresului pieire,
Eu eram şi stam căzut.
Mă uitam, vedeam, simţeam,
Dar mintea mi-era departe,
Unelteam şi tot făceam
Fapte, dar fapte deşarte.
Şi, privind aşa la mine,
Câteodată mă vedeam
Om căzut, om fără Tine;
Fără credinţă eram.
Dar am ajuns şi acolo
Unde oameni locuiesc,
Unde treburile lor,
Sunt multe, dar nu-i grăbesc.
Nu-i gonesc din curtea verde,
Nu-i alungă din gândire,
Nu le curmă rugăciunea
Şi nici marea lor iubire.
Iarba verde, cer senin,
Tremurul înmiresmat
De parfumul unui crin,
Toate-aproape de un lac.
Am finalizat o caciula si botosei pentru un bebelus utilizand firul in doua pentru a fi mai gros.
Firul verde crud, antiscamosare si atat de delicat la atingere este acelasi cu cel folosit la Caciula Ursulet Crosetata.
Caciula este lucrata simplu si destul de grosuta.
Botoseii sunt si ei destul de grosi si caldurosi, infrumusetati de o floricica cu perla. 
Pentru a nu scapa din piciorul copilului, eu le-am facut niste sireturi.
La supărare punem etichete pe oameni care nu-i caracterizează, jignim și folosim cuvinte fără a ne gândi prea mult.
Este doar gândirea îngustă de moment ce ne induce în eroare.
Îți vei da seama când cu adevărat vei întâlni un om cu astfel de însușiri. Atunci vei constata că sunt cuvinte ce nu trebuiesc rostite la mânie când gura este slobodă, iar mintea blocată.
Partea de sus a rochiței este croșetată cu un albastru care pe mine m-a atras de cum l-am văzut prima dată. Este un fir subțire ce conține și puțină lână pe lângă acril.
În partea de jos a rochiței am atașat o fustiță albă din tull care se asortează perfect cu partea albastră de sus.
O ador!
Iată că am terminat şi această căciulă bărbătească, ce este ideală pentru preoţi. Am lucrat-o cu un fir gros având în compoziţie jumătate lână şi jumătate acril. Este ideală pentru sezonul rece, însă lucrată cu un fir mai subţire, merge a fi purtată şi primăvara.