Am fost crescută de mică
De a mea bună bunică
Şi mângâiată în vis
De bunicul meu iubit.
Somnu-n casa părintească
E odihnă sufletească,
Iară joaca-n curtea mea
E tot ce eu pot visa.
Ce n-aş da să mai fiu mică,
Să n-am grijă, să n-am frică,
Să n-am doruri, gânduri grele,
Ci doar păpuşile mele.
În copilăria mea
Orice zi bună mi-era,
Verile m-acaparau,
Cu romane m-alintau.
În miros de flori de seară
În grădină, stam pe-afară
Şi mă uitam lung la stele
S-aflu ce mister au ele.
Toamna când mergeam la şcoală
Cu emoţie, sfială,
Îmi plăcea să studiez,
La multe să meditez.
Când îmi amintesc de iarnă,
Timpul fulgi de nea îmi toarnă,
Steluţe din cer picate,
De Dumnezeu desenate.
Cât am fost copil acasă,
Am iubit iarna crăiasă;
Tot ce ea îmi aducea,
Sufletul mi-l bucura.
Anotimpul zilei mele,
Anotimp de rândunele;
Ghiocei şi toporaşi,
Primăvară, tu îmi laşi.
Descopeream fascinată
Flori ce din pământ se-arată;
Mă scăldam în al tău soare,
Primăvară, cu dor mare.
Dulcea mea copilărie,
Ce-a fost, nu o să mai fie,
Dar m-aş bucura să vii
Să te văd l-ai mei copii.