Judecată

Îi judecăm pe cei de lângă noi,
Nu-i preţuim şi nu-i iubim îndeajuns,
Dar ne răsare teama, în durere şi nevoi,
Când puternicul om se prăbuşeşte-nvins.

Când spunem despre noi că avem tot,
Când spunem că iubim cu-adevărat,
O răutate poate creşte-n noi,
Căci noi nu preţuim ceea ce ni s-a dat.

Când dragostea ne iese blând în cale,
O preţuim şi-o învelim cu ce-i mai bun,
Dar după ce picăm noi testul de rabdare,
Ne lepădăm de tot şi facem totul scrum.

Începem să ne-acomodăm în bine
Şi avem grijă, să avem din plin:
Lucruri din ce în ce mai mari şi fine
Şi un bagaj de vorbe dulci cu spini.

Vedem zăcând în patul de durere
Oamenii dragi, ce ieri nu-i preţuiam,
Aceia cărora, în miezul zilei,
Nu le dădeam priviri cu dragoste în dar.

Simţim că suntem prinşi ca într-o cuşcă,
Neputincioşi, cu ochii uzi de lacrimi,
Fiindcă iubirea de braţ ne-apucă
Să ne trezim din grele patimi.

Iubirea- nesecat izvor al nemuririi,
Pe ea nu trebuie să o uităm nicicând;
Iubirea- cea care-i dă firii
Lumină-n suflet, inimă şi gând.

Încă-mi trăiesc copilăria

Încă-mi trăiesc copilăria,
Prin ochii tăi şi-n viaţa ta,
Căci mi-eşti alături totdeauna
Şi ştii să-mi mângâi inima.

A ta iubire mă-nfloreşte,
Îmi dă speranţă şi lumină,
De orice rău mă ocroteşte,
‘ngrijind de a mea mântuire.

Eu îmi trăiesc copilăria
Prin zâmbetul tău, dragul meu,
Ce îmi redă iar bucuria
Ce mi-o reda copilăria mea.

Dulce copilărie

Pe portativul brumei
Mă legăn ușurel
Și-a mea copilărie
E-o cheia sol pe el.

Frumoasă cum nu-i alta,
A fost și va rămâne
Și numai amintirea
O leagă strâns de mine.

Pe unde-ți umblă pașii,
Micuța mea frumoasă?
Și ce meleaguri vezi,
De uiți să vii pe-acasă?

Te-aștept de-o veșnicie,
Iar mamei îi grăiesc:
Eu cred că o să vină,
Că știe c-o iubesc!

Trăiesc și-acum prin tine,
Chiar dacă ești departe
Și-n vis ești lângă mine
În fiecare noapte.

Așa-i că vei veni,
Dulce copilărie,
Când voi avea copii
Să fii ce mi-ai fost mie?

Copilăria

Mai prinde-mi părul în codiţe,
Pune-mi cireşe la urechi,
Fă-mi, mamă, din flori coroniţe,
Pune-mi copilăria-n ochi.

Zâmbeşte-mi larg ca altădată,
Mângâie-mi părul uşurel,
Priveşte-ţi, mamă, a ta fată…
E tot copil în sufleţel.

Mai vreau un câmp cu floricele
Unde nu-s doruri şi nici griji,
Să ţi le dau în bucheţele
Şi să te sărut pe obraji.

Să mă asculţi, tăticul meu,
Şi să îmi povesteşti de toate;
Sărută-mi fruntea, cum mereu,
Făceai în fiecare noapte.

Iubire-n dar mi-aţi oferit
Şi-am fost copil în lumea mea…
Vă mulţumesc şi vă promit
Că mai departe o voi da!

Străbunul

RugăciuneStrăbune bun și blând la suflet,
Tu ai trudit pe-acest pământ,
Să-mi fie mie bine astăzi
A fost în război al tău gând.

Ai plâns pe front pentru copii
Și-n inimă n-ai avut stare,
Când știai că acas’ la tine
E suferință, multă jale.

Iubitul meu, strămoș voinic,
Nu-ți voi uita, cât voi trăi,
Cuvintele când te rugai
Lui Dumnezeu pentru copii.

Ce inimă-a bătut în tine
Și ce credință ai avut,
De ai rămas cu crucea-n mână
Până ce pieptul ți-au zdrobit?!

Iar lacrima ce-ți picura
Din ochi de atâta durere,
S-a scurs pe-acest pământ ce astăzi
Te caută prin amintire.

Azi fiecare colțișor
Al țării mele minunate,
Mai recunoaște al tău pas
Deși-i din vremuri depărtate.

Eu astăzi stau și te privesc,
Prin poza din sufletul meu
Și știu că am să-ți mulțumesc
Când vom fi toți la Dumnezeu.

Nu te cunosc, dar te știu bine,
Străbune drag și curajos,
De-aceea mă rog pentru tine
Să ai odihnă în Hristos!

Femeie

Să fii puternică în lume,
Femeie, pentru soţul tău,
Să fii o rază de lumină
Pentru cei ce-s în jurul tău;
Să fii speranţă şi iubire
Pentru copiii tăi frumoşi,
Să fii gingaşă în privire
Pentru oameni răutăcioşi;
Să fii curată, delicată
Ca florile de îţi sunt date,
Sensibilă, mereu curtata
De minunata-ţi jumătate;
Să fii în lume o femeie,
Aşa cum se cade să fii,
Să fii în lume o soţie
Şi mamă la ai tăi copii.

Părinţii

Să-ţi iubeşti, copile, tatăl,
Pe mama şi fraţii tăi,
Acum, cât mai sunt în viaţă
Şi pot să-i vadă ochii tăi!

Tu le eşti caldă alinare,
Că te-au dorit şi te-au iubit,
În ochi, tu cerne-le visare,
Căci de toate ţi-au oferit!

Fii bun cu ei, ai vorba caldă,
Abţine-te să-ţi ieşi din fire,
Căci lor le e drag să te vadă
Şi să-ţi vorbească în neştire!

Refuză la confortul tău
Pentru plăcerea lor cea mică,
Pentru c-acolo, Dumnezeu
Ţi-a pus o dulce bombonică!

Prin ochii tăi respiră ei,
Cu vorba ta şi-alină dorul,
Iar sufletu-nfloreşte-n ei
Când le e bine puişorul.

Să-ţi preţuieşti, copile-n viaţă,
Părinţii care te-au crescut,
Cu dragoste, tu îi răsfaţă
Şi roagă-te pentru ei mult!

Muzeul Satului din Baia Mare-Maramureş

Mi-am dorit nepus să merg în Maramureș și nu credeam că voi face acest lucru curând, dar datorită surorii mele, iar mai apoi soțului meu, iată că am pășit pe acest minunat tărâm de două ori.

Ce-mi plăcea la maramureșeni, doar din ce văzusem la tv, era arhitectura bisericilor de lemn, păstrarea tradițiilor, în special ale celor de Crăciun și credința lor în Dumnezeu.
Acum, după ce am și văzut unele lucruri, pot spune că cele menționate mai sus rămân pe lista mea cu plusuri pentru Maramureș adăugând omenia maramureșenilor şi felul lor plăcut și popular de a fi.

Prima dată, am ajuns în Maramureș printr-o tabără, o reuniune a tinerilor creștini ortodocși. Din toate colțurile țării se strângeau un anumit număr de elevi sub îndrumarea preoților care trebuiau să îndeplinească diverse activități de cunoaștere și socializare zilnic. Am fost cazați unii în orașul Baia Mare, iar alții în satele din împrejurimi. Eu am stat în satul Lăpușel unde m-am simțit tare bine datorită bunei primiri a gazdei.

Unul dintre locurile din Maramureș unde mi-a plăcut mult este Muzeul Satului din Baia Mare. De cum am intrat aici aveam impresia că pășesc în trecut, într-un sat din vremuri demult uitate.

Alei și poteci neasfaltate, case bătrânești care mai de care mai frumoase, cu povești ce și-au pus amprenta pe tencuiala crăpată de timp.

 

 

 

 

 

 

Am văzut cum arăta școala, un loc simplu în care sunt convinsă că învățătura era chiar o comoară de mare preț.

 

 

De asemenea, am pășit în biserica veche de lemn ce parcă își așteaptă credincioșii oricând la liturghie.

Această biserică-muzeu a fost adusă din Parohia Chechiș, Protopopiatul Baia Mare, având o vechime de peste 350 de ani. În toamna anului 2017, în urma unei furtuni puternice, turla bisericii s-a rupt, iar acoperișurile mai multor case au fost spulberate. În primavara anului viitor, pe 21 aprilie, după ce s-au adus îmbunătățirile necesare întregului muzeu, Preasfințitul Iustin a resfințit biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

 

Mă simțeam ca în poveștile lui Ion Creangă, într-o zi de sărbătoare, ca cea de Paști, de exemplu, iar această impresie era dată datorită numărului mare și tânăr de vizitatori, mulți dintre ei purtând costume populare.

 

Am vizitat Muzeul Satului și la a doua mea vizită prin Maramureș. Doar câțiva vizitatori mai erau prin preajmă, dar asta nu-l făcea mai puțin plăcut.

     

Atunci am găsit liniște, am putut să gândesc la ale mele, să meditez și să mă bucur de o priveliște minunată a orașului Baia Mare, priveliște văzută din inima satului ce-l găzduiește.

 

 

Muzeul Satului face parte din Muzeului de Etnografie și Artă Populară, fiind o secție în aer liber a acestuia din urmă. Aici, pe Dealul Florilor, se găsesc case tradiționale din cele patru zone etnografice ale Maramureșului: Chioar, Maramureșul Istoric, Lăpuș și Codru.

Totul este pitoresc în acest minunat sat ce te duce într-o altă lume mai simplă, mai liniștită, ce te cheamă să o descoperi și să ți-o amintești când ți se face dor de rădăcini.