Poetul

Câtă grijă ai tu, Doamne,
De poeţii tăi iubiţi,
De le dai cu duh pe buze
Să scrie neasemuit!

Ei scriu de stele şi ger,
De speranţă şi iubire;
Scriu de păsări de pe cer,
Ce te-ndeamnă la sfinţire.

Iubire le ţeşi în inimi,
Să scrie fără-ncetare
De dragoste, dor şi jale,
De iertare şi-mpăcare.

Coloritu-n dans de fluturi
Şi parfum de multe flori,
Astea inspiră poetul
De-atâtea şi-atâtea ori.

România

Păduri stufoase cu mult soc,
Cu flori albe de iasomie,
Îmi amintesc că-n acest loc
Este frumoasa-mi Românie.

Când păsările-şi cântă cântul
Şi vântul îl duce prin zare,
Îmi amintesc că-asta-i pământul
În care eu am crescut mare.

Lanuri de grâu cu maci frumoşi,
Câmpii pline de albăstrele,
Îmi amintesc de-ai mei strămoşi,
Eroii vii ai ţării mele.

Trec valuri, valuri peste mare
Şi curge apa-n râuri lin…
Şi-mi amintesc că e sub soare
Ţara-n care doru-mi alin.

Un cer divin pe munţi răsare
Şi îşi revarsă puritatea,
Să-mi amintesc că-n tot e mare
Şi că El ne-a dat libertatea.

Copilărie

Copilărie, draga mea,
Te-ai dus pe-o aripă de vânt,
Dar vreau să știi că-n viața mea
Îți ofer cel mai frumos gând.

Prin cer văd mii de păsărele
Ce-și mai aruncă ochii-n zare
Să vadă dacă sunt cu ele
Puii ce-s la prima zburare.

Copil făcându-și primii pași
Am fost și eu, doar mama știe,
Pentru că-n inimioara ei
Aceasta-i amintire vie.

Sub mângâierea mamei mele,
Aud cum glasul ei duios
Mă cheamă: “Drag copilule,
Tu mi-ești un dar de la Hristos!

Chiar dacă anii au trecut,
Copilăria ți-e în ochi,
Tu ești tot ca la început,
Copil jucându-se prin flori.”

Lasă-l

Lasă-l să-ți scrie pe gene gânduri dintr-un univers,
Lasă-l să-nmoaie condeiul în nuanța unui vers
Și-ntr-o clipă de visare ai să vezi cum te-ncălzeşte
Vocea dulce, blândă, caldă, a celui ce te iubește.

În bătaia inimii, cu emoție stropită,
Stă ascunsă dragostea ce-ți va fi împărtășită,
Doar s-aluneci pe o rază spre tărâmul cu povești
Și-ți vor fi ghid florile către omul ce-l iubești.

Cu parfum de liliac, lumea va fi decorată,
Când sosirea-ți pe tărâm va fi sigur anunțată,
Câmpul va fi înflorit și-nverzit, cum rareori
A avut așa onoarea de-a-mbrăca mii de culori.

Ține minte doar cuvinte rostite-n cântec de nai
Și suavele dorințe ce te poatră-n luna mai,
Iar de vrei să iei cu tine, în sufletu-ți de poveste,
Ia refrenul care-ți spune cât de mult el te iubește.

Când ochii lor se întâlnesc

Când ochii lor se întâlnesc,
Ei încep și își tot vorbesc
Și nu se satură vreodată,
Să-și ofere iubirea toată.

Cu dezmierdări și-alinturi dulci,
Rămâi și vii și iar te duci,
Să poți atinge-ncetinel
Dragul iubitei suflețel.

Draga de ea, cum te privește,
Îndată-ncepe și-ți vorbește
Cât de frumoase-s stelele
Și cald e ziua soarele.

Natura, totul e cu voi
Și sărbătoarea e în toi,
Căci dragostea plutește-n zare,
Lăsând vii urme de culoare.

Dor

Așa de dor îmi e de tine,
Dup-o zi-n care nu-ți zăresc
Privirea ta pătrunzătoare
Și zâmbetu-ți copilăresc.

Te chem prin susur de izvoare,
Să mi te-aduc-o păsărea
Pe aripa ei protectoare;
Aștept cu dor sosirea ta!

Ți-am pus aici o floricică,
S-o iei în mână-atunci când vii,
E mică, dar e-o părticică
Din zâmbetu-mi ce mi-l menții.