Minuni

Minuni se-ntâmplă-n orice zi,
Doar lasă-ţi ochii tăi să vadă
Şi ei te vor călăuzi
Spre-o lume ce îţi va fi dragă.

Minune-i tot ce te-nconjoară
Şi îţi dă zâmbetul pe faţă,
E ceea ce în inimioară
Aduce-o rază de speranţă.

Minuni sunt raza soarelui,
Ce-ţi sărută obrajii tăi
Şi frumuseţea cerului
Ce se scaldă în ochii tăi.

Minuni sunt glăsuirea ta
Şi bătaia ce-o ai în piept,
Cu ele două poţi pleca
Să-ţi croieşti drum curat şi drept.

Minune-i faptul că respiri
Şi că trăieşti pe-acest pământ;
Minune-i faptul că încerci
Să fii al Domnului fiu blând.

Minune eşti tu, dragul meu,
Om bun ce-mi aduci bucurie,
Creaţia lui Dumnezeu,
Să ai parte de mântuire!

Prietenia

Prietenia e basma brodată,
Cusută cu sudoare şi mult drag,
De mâna unui om cu-ndemânare
La dragoste, răbdare şi la dor.

Prietenia nu se simte-n toţi,
Chiar dacă mulţi zic că-s prieteni buni,
Se-aşterne doar în ochii-n care poţi
Să îţi arăţi şi zâmbetul şi lacrimi.

Prietenia nu-i pentru oricine,
Nu este doar pentru ascultători,
E pentru omul ce te dojeneşte de-ai greşit
Şi te ridică de pe negri-ţi nori.

Prietenia e cuvânt de aur,
E-o za din lănţişorul tău cu cruce
Ce-l porţi la gât şi l-ai ca pe-un tezaur
Pe oriunde în lume tu te-ai duce.

Să trăim frumos…

Ce te costă o îmbrățișare, o vorbă blândă, un alint, o încurajare, un sărut?
Ce te costă o descruntare, un zâmbet larg, o caldă atingere?
Pare mai ușor să oferi priviri tăioase, tăceri dureroase și spate întors.
Preferi să te superi, să te enervezi, să nu mai vorbești și să te închizi în tine.
Alegem ce este mai ușor, iar nu ce este mai bun și sănătos pentru noi și pentru cei din jur. Alegem să pierdem timp, din timpul de a fi împreună, pe care îl irosim… iar apoi ne plângem că nu avem timp să facem ce ne place, să fim împreună, să zâmbim, să ne iubim… Normal că nu este timp, pentru că acela de era a fost irosit în zadar pe nimic!
Cel mai bine știm cât de ajutătoare este rugăciunea când avem necazuri, boli. Niciodată nu știm cât este ea de binefăcătoare în momentele tensionate ale vieții pentru că nu suntem obișnuiți cu ea. Mai degrabă vorbe murdare ne ies pe gură decât un „Doamne miluiește!”.
Ne pierdem sufletul pe nimicuri, viața pe frunți încruntate când avem atât de multe lucruri de făcut, avem atâtea motive să fim veseli și atâta timp să ne rugăm. Ne pierdem pe noi…
Natura ne cheamă afară să o admirăm și să trăim cu ea în armonie, oamenii au nevoie unii de alții uniți prin rugăciune.
Decarcă-te, ridică-te și trăiește frumos, om credincios!

Bunicii

Bunicii sunt rădăcina care mai ține normalul și firescul în lume. Bătrânii sunt cei care ne fac să conștientizăm că viața pe care ne-o croim nu este ceea ce ar trebui să fie.
Pe banca din fața unei case bătrânești stau doi bătrâni. Au trecut prin multe împreună…război, foamete, pierderi, dezamăgiri, dar și bucurii. Sunt căliţi și știu să scoată pe gură numai cuvinte de aur în sfaturi pe care dacă le-am asculta măcar, ne-ar îndrepta un pic gândurile rătăcite prin smartphone.
Le priveşti faţa şi mâinile şi te cutremuri cât de mult timp a fost nevoie pentru a le contura aşa cum le vezi acum, iar atunci iţi dai seama cât de mic şi nepriceput în ale vieţii eşti. În ochii lor vezi lumină, blândeţe şi credinţă. În ochii lor cerul îşi picură lacrimi de bucurie şi tristeţe ce se preling pe obrazul îmbătrânit. În ochii lor citeşti un dor ce îi macină şi îi seacă de putere încet şi sigur. Dar ei au trăit alte timpuri vei zice, iar ei îţi vor spune că multe le-a fost dat să vadă, dar ce se întâmplă acum în lume nu pot înţelege. Şi n-au dreptate? O lume învrăjbită şi întoarsă pe dos, n-au cum s-o înţeleagă cei care încă mai au incoane în casă, acolo la răsărit, împodobite cu ştergare cusute de mâini, cândva tinere, în miez de noapte. Bătrânii noştri dragi n-au avut carte, cum spun ei, dar nu există seară când cruce să nu-şi facă şi să nu se roage, cu cuvintele lor… pentru copii, nepoţi…strănepoţi, să le ajute Dumnezeu pentru că le este şi lor greu. Rugăcine puternică din inimă… să nu te miri când găseşti rezolvare acolo unde nu mai vedeai nicio poartă de ieşire!
Imaginea cu cei doi bătrâni te duce cu gândul la bunicii tăi care te aşteaptă, osteniţi de atâta viaţă, dar fără deznădeje, să vii, fără să le aduci ceva, doar să vii tu, să te vadă ca eşti bine şi să îţi atingă faţa cu mâna lor bătătorită de muncă. Bineînţeles că sunt cuprinşi de bucurie, emoţie şi neapărat trebuie să te aşeze la masă şi să îţi ofere ce au cel mai bun!
Pentru ei tot un copil ai rămas şi simt nevoia să te protejeze chiar şi acum, om matur ce eşti!
Bunicii…când ei nu vor mai fi, cu siguranţă acel licăr frumos şi echilibrat din noi va muri!
O să ţi-i aminteşti cât de tineri şi de frumoşi erau în copilăria ta când ei îţi făceau cel mai frumos univers, o să tânjeşti după poveştile lor pline de tâlc şi o să îi mai vrei lângă tine… să-ţi pui capul în poala lor, iar ei să te mângâie duios spunându-ţi că totul va fi bine.
Doamne, ce copilărie, ce lume, ce bucurie…ce timpuri trecute!

Naşterea

În fericirea din durere,
O mamă-aduce om pe lume,
Un copilaş ce-ntr-o privire,
Cuprinde-a Domnului minune.

În frica din tăcerea mamei,
Un scâncet dulce se iveşte
Să spună mamei că-i cu el,
Eroul ei, şi c-o păzeşte.

Pe faţa de sudoare plină,
Pe chipul cel senin şi cald,
I-aduce mamei o lumină,
Pruncuţul ei cel blând şi drag.

Nu mai e teamă, nici durere
Când ochii lor se întâlnesc,
Chiar dacă-s la prima vedere,
Se ştiu de mult şi se iubesc.