Bunicii sunt rădăcina care mai ține normalul și firescul în lume. Bătrânii sunt cei care ne fac să conștientizăm că viața pe care ne-o croim nu este ceea ce ar trebui să fie.
Pe banca din fața unei case bătrânești stau doi bătrâni. Au trecut prin multe împreună…război, foamete, pierderi, dezamăgiri, dar și bucurii. Sunt căliţi și știu să scoată pe gură numai cuvinte de aur în sfaturi pe care dacă le-am asculta măcar, ne-ar îndrepta un pic gândurile rătăcite prin smartphone.
Le priveşti faţa şi mâinile şi te cutremuri cât de mult timp a fost nevoie pentru a le contura aşa cum le vezi acum, iar atunci iţi dai seama cât de mic şi nepriceput în ale vieţii eşti. În ochii lor vezi lumină, blândeţe şi credinţă. În ochii lor cerul îşi picură lacrimi de bucurie şi tristeţe ce se preling pe obrazul îmbătrânit. În ochii lor citeşti un dor ce îi macină şi îi seacă de putere încet şi sigur. Dar ei au trăit alte timpuri vei zice, iar ei îţi vor spune că multe le-a fost dat să vadă, dar ce se întâmplă acum în lume nu pot înţelege. Şi n-au dreptate? O lume învrăjbită şi întoarsă pe dos, n-au cum s-o înţeleagă cei care încă mai au incoane în casă, acolo la răsărit, împodobite cu ştergare cusute de mâini, cândva tinere, în miez de noapte. Bătrânii noştri dragi n-au avut carte, cum spun ei, dar nu există seară când cruce să nu-şi facă şi să nu se roage, cu cuvintele lor… pentru copii, nepoţi…strănepoţi, să le ajute Dumnezeu pentru că le este şi lor greu. Rugăcine puternică din inimă… să nu te miri când găseşti rezolvare acolo unde nu mai vedeai nicio poartă de ieşire!
Imaginea cu cei doi bătrâni te duce cu gândul la bunicii tăi care te aşteaptă, osteniţi de atâta viaţă, dar fără deznădeje, să vii, fără să le aduci ceva, doar să vii tu, să te vadă ca eşti bine şi să îţi atingă faţa cu mâna lor bătătorită de muncă. Bineînţeles că sunt cuprinşi de bucurie, emoţie şi neapărat trebuie să te aşeze la masă şi să îţi ofere ce au cel mai bun!
Pentru ei tot un copil ai rămas şi simt nevoia să te protejeze chiar şi acum, om matur ce eşti!
Bunicii…când ei nu vor mai fi, cu siguranţă acel licăr frumos şi echilibrat din noi va muri!
O să ţi-i aminteşti cât de tineri şi de frumoşi erau în copilăria ta când ei îţi făceau cel mai frumos univers, o să tânjeşti după poveştile lor pline de tâlc şi o să îi mai vrei lângă tine… să-ţi pui capul în poala lor, iar ei să te mângâie duios spunându-ţi că totul va fi bine.
Doamne, ce copilărie, ce lume, ce bucurie…ce timpuri trecute!
