Ai în pântec un suflet

Ai în pântec un suflet, o, mamă,
Croiește-i pasul și nu i-l răpi!
Știi bine că inima ta te îndeamnă
Să fii o măicuță pentru copil.

Ai inimă în trupul tău, maică,
Ajut-o să crească, ajut-o să fie!
Dă-i voie să poată să zică acasă,
Dă-i voie să aibă copilărie!

Ai sânge din sângele tău, dragă mamă,
‘Ngrijește-l să vadă cândva soarele!
N-ai vrea să îl ții tu de mână
În timp ce învață literele?

Permite-ți să fii mămică în viață,
Acum și oricând Domnu-ți va da
Și-așteaptă-ți copiii să-i ții strâns în brațe
Să le oferi, cu drag, dragostea.

O, dragă mamă, o scump suflețel,
N-ai grijă, fii fără teamă în tine!
Primește-ți copilul ce-i de la El,
Să fii model astăzi tu, pentru mine!

Meditaţie

Când privesc cerul plin de stele
Și luna strălucind frumos
Mă cutremur când știu că ele
Nu-s ce-nsemn eu pentru Hristos.

Și mă mai uit și la o floare
Ce-și ține capul ridicat spre cer
Și mă întreb de ce eu oare
Mai întorc ochii de la El.

O frunză cade jos agale,
Dar ritmul ei îmi spune foarte bine,
Că nu există-n lume altă cale
Decât cea care duce către Tine.

Ruga unui pruc nenăscut către mama sa

O, mamă, nu vrei să-mi fii mamă
Şi eu să fiu copilul tău?
O, mamă, nu vrei să-mi pui nume
Să mă botezi în Dumnezeu?

„Măicuţa mea, boboc de floare,
Eu astăzi prin tine trăiesc!”
N-ai vrea să-ţi spun când voi fi mare
Şi să-ţi arăt că te iubesc?

O, mamă, inima te cheamă
S-o laşi să stea lângă a mea;
Sunt mic, mai mic decât o palmă,
Dar vreau să fii mămica mea!

O, mamă, prima mea iubire,
Încă din pântec te iubesc,
Încă din pântec eu din tine
Cu dragoste încep să cresc.

O, mamă, dulcea mea iubire,
Ajută-mă ca să mă nasc;
O, mamă, nu vreau despărţire
De inima şi al tău glas!

O, mamă, vreau să-ţi fiu copil
Şi să cresc frumos lângă tine;
O, mamă, acum sunt fragil,
De-aceea, ai grijă de mine!

Mama

Ce inimă îți duce dorul
Când pleci de-acasă de la ea?
Cine te strigă „puișorul”
Mai dulce ca mămica ta?

Ce inimă te înforește
Când simți că te-ai cam rătăcit
Și zâmbet larg de-ți dăruiește,
Te regăsești, te știi iubit?

Ce inimă e-acolo-n piept,
Dar parcă-ar fi lângă a ta,
Iar când ți-e greu, de-o strigi încet,
Vine tiptil…mămica ta.

Ce inimă te-aduce-acasă
Când pașii tăi străbat pământul?
Ce inimă nu e de piatră
Și îți cunoaște crezământul?

Ce inimă te-a făcut mare
Și-n nopțile reci te-a-nvelit
Cu dragostea-i vinedecătoare?
E mama…primul om iubit!

Mănăstirea Vodiţa, Judeţul Mehedinţi

Mergând dinspre Drobeta Turnu Severin spre Orşova, la aproximativ 18 km de Severin şi 8 km de Orşova, pe dreapta, se zăreşte un indicator: Mănăstirea Vodiţa. Mă abat de la drum circa 1 km pe un drum neasfaltat, dar uşor de parcurs, pentru a descoperi o mică mănăstire unde pacea şi liniştea se simt încă de când aceasta îşi face apariţia la orizont. Căutând mai multe despre ea, aflu că Mănăstirea Vodiţa este întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi primul aşezământ monahal administrat autonom din ţara noastră, după regulile Bisericii Ortodoxe, stabilite în canoane de Sfântul Vasile cel Mare.
Mănăstirea Vodiţa are obşte de călugări şi două hramuri: Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Antonie cel Mare.