Camara vieții mele

În cămara vieții mele,
Grâne multe-am adunat
După multe-ncercări grele,
În toamna mea de neuitat.

Clipe pline cu iubire,
Gesturi mici în fapte mari,
Minuni multe, întărire
A credinței mele dragi.

În cămara vieții mele,
Sufletul a tot căzut…
Ridicat de-a lui iubire,
Nu s-a lovit, ci a-nflorit.

Nu comori, bani și de toate
Umplu sufletul de pace,
Ci un om ce te iubește
Și în ruga te-amintește.

În cămara vieții mele,
E parfum de bucurie,
Căci trăiesc și strâg în brațe
Inimioare din iubire.

Dă, Doamne

Dă, Doamne, bucurie,
Curată viețuire,
Cum am avut pân’ azi
În brațele lui calde!

Dă, Doamne, timp frumos
Să fiu un om milos,
Cu gănd bun și onest,
Să învăț să iubesc!

Da, Doamne

Dă, Doamne, rugăciune
În gând și-n grai la mine,
Să vorbesc cu folos,
Să tac melodios!

Dă, Doamne, început
Într-un sfârșit trecut,
Putere de-a iubi,
Curaj de-a birui!

Fes croșetat athonit cu lână merinos

Tot auzind de calitatea lanei merinos, am decis să încerc și eu să croșetez ceva cu un astfel de fir, testându-l. Așa că, pentru început, am făcut un fes bărbatesc în stilul fesurilor mânăstirești realizate de mine anterior.
Ce pot spune momentan este că această lână are o finețe aparte, este ușor catifelată la atingere, iar fesul are un aspect deosebit.

Fes bărbatesc croșetat cu lână merinos

Fes bărbatesc croșetat cu lână merinos

 

Fes bărbatesc croșetat cu lână merinos

Fes bărbatesc croșetat cu lână merinos

Ursuleți croșetați Maia și Daia

Într-o zi mohorâtă de toamnă, vi le prezint pe Maia și Daia, doi ursuleți drăguți croșetați cu dragoste pentru copii iubiți.

Sunt lucrați cu bumbac și au atașate zornăitoare pentru a fi mai atractivi. Le-am croșetat și bluzițe, punându-mi toată dăruirea pentru a ieși superbi.

Ursuleti crosetati Maia si Daia

Ursuleti crosetati Maia si Daia

 

Ursuleti crosetati Maia si Daia

Ursuleti crosetati Maia si Daia

 

Ursuleti crosetati Maia si Daia

Ursuleti crosetati Maia si Daia

 

Ursuleti crosetati Maia si Daia

Ursuleti crosetati Maia si Daia

Căciulă croșetată în stil mănăstiresc

Lucrată cu un fir gros compus din lână și acril, acest fes bărbătesc este ideal pentru zilele de iarnă.

Căciula este croșetată în stilul celor mănăstirești: al celui gros  sau al celui de primăvară, culoarea gri dând de astă dată un alt aspect căciulii.Căciulă croșetată în stil mănăstiresc Căciulă croșetată în stil mănăstiresc Căciulă croșetată în stil mănăstiresc

 

Amintirea întâlnirii

Te-am găsit în nesfârşita
Lume-a veacului ascuns
Şi-am gustat din necuprinsa
Dragoste a acestui pământ.

Te-am văzut întâia oară
Unde nopţile au stele
Cu care pe inimioară
Pun poveşti scrise de ele.

Te-am atins firav pe deget,
Să te simt, înger frumos,
Şi am început să cuget:
„Ce dar scump mi-a dat Hristos!”

Te-am iubit şi te iubesc,
Iar în viitor vom fi
Două flori ce înfloresc
Şi tandru se vor privi!

Set croșetat: păturică și jucărie pe inel de lemn

Păturicile croșetate din catifea pentru băieței și fetițe împreună cu iepurașii croșetați pe inel de lemn compun un set special pentru bebeluși.

Pot fi un minunat cadou, o bucurie pentru cei mici.

Sunt croșetați cu mult drag!