Te cunosc de-o veșnicie,
Iarnă cu al tău veșmânt,
Curăție-mi dai în gând
De când mă știu pe pământ.
Adună-mă și acum
În povești de neuitat,
Căci cu nasul înghețat
Tot vreau ca de neuitat
Să-mi fie-a ta amintire,
Iarnă ce aduci iubire.
Hai să mai zburăm prin stele
Care cad mereu din cer
Și să îi zâmbesc cu ele
Drăgălașului înger
Ce, uite, cum obosit
Pe pământ a poposit
Și cu nea s-a învelit.
Încheie anul, tu creştine,
Cu gânduri bune şi frumoase,
Fii bucuros c-ai luat cu tine,
Din anul ce-a trecut, foloase.
Tu spală-ţi faţa şi te-nchină,
Te roagă, mulţumind nespus
Că-n anul ce tocmai se-ncheie
Multe ţi-a dat Domnul Iisus.
Mergi şi aprinde-o lumânare,
Aprinde-ţi candela iubirii
Şi fă făgăduinţă mare
C-o să iei drumul mântuirii.
Mergi drept pe drumul tău, creştine,
Fii bun, fii un om curajos,
Pentru că mereu lângă tine
E El, e Iisus Hristos!
Din vremuri grele-ndepărtate,
Cu tolba plină cu de toate,
Să-şi ispăşescă din păcate,
Un moş pleca pe jos prin sate.
El n-a primit pe Pruncul Sfânt
Ce-avea să se nască curând,
Ci L-a gonit din al său gând,
Şi n-a crezut niciun cuvânt.
Deşi Fecioara tot plângea
Şi adevărul ea spunea,
Crăciun n-a ascultat de ea,
În casa lui nu o primea.
Dar Pruncul trebuia să vină
Şi-atunci soţia lui cea buna
A dus-o-n iesle să rămână,
Unde sorocu-avea să-i vină.
Aici, în suflul boilor,
S-a născut Domnul tuturor,
În jurul animalelor,
Ce le-au ţinut caldură lor.
După un timp, nu foarte mare,
Crăciun a auzit în zare
O veste cutremurătoare
Ce l-a umplut de întristare.
Şi-a dat seama cât a greşit
C-al Maicii cuvânt n-a crezut
Şi că de ea n-a îngrijit,
Deşi era om înstărit.
De-atunci colindă-n lumea-ntreagă
Şi poartă cu el o desagă
Cu daruri ce le dă degrabă,
Ca astfel sufletul să-şi dreagă.
Revin cu o mică idee decorativă croșetată, un suport pentru cană sau pahar.
Este simplu și frumos; îmi amintește de mileurile din copilărie.
Să ştii să ţii flacăra dragostei aprinsă:
Când eşti cu soţul tău să îi vorbeşti,
Cu zâmbetul să-i faci inima bună,
În ochii tăi să vadă că-l iubeşti.
Ai mrejele iubirii în mâinile tale,
Fă-te plăcută când el te priveşte,
Acoperă-i obrajii cu buzele tale,
Să simtă că îi place ce iubeşte.
Să fii aşa cum vrei să fii în lume,
La braţ cu soţul tău, tu eşti crăiasă!
Orice s-ar spune, adună vorbe bune,
Căci de oriunde, vă-ntoarceţi acasă!
Am crosetat această vestuță spre finalul primăverii, dar acum este timpul ideal pentru a fi purtată și postată.
Este croșetată cu un fir multicolor pentru copii (aceasta este pentru vârsta de 9-12 luni).
Iubesc toamna pentru decor,
Căci are peisaj de vis;
Ador să privesc din pridvor
Frunze pe jos…un paradis.
Iubesc toamna pentru poame,
Căci sănătate îmi aduc;
Ador când cade câte-un fruct
Așteptând ca eu să îl adun.
Iubesc toamna, distinsă fată,
E rece dacă n-o cunoști;
Ador acele ploi de toamnă
Când faci cumva să le privești.
Iubesc toamna pentru că ea,
La fel ca orice anotimp,
Mă face recunoscătoare
Pentru ce trăiesc și ce simt.
Noiembrie din toamna mea
Mi-aduce flori de catifea
Mai mici, mai mari, alese toate
Și-atât de frumos colorate.
Noiembrie din astă toamnă
Pictează frunze de aramă,
Și-și cheamă pomii să privească
Și privind să se odihnească.
Noiembrie mi-aduce brumă
Și fructe târzii îmi adună
Să mă desfete cu de toate,
Cu ale lui bune bucate.
Noiembrie, ești rece tare,
Ne duci cu gândul spre ninsoare,
Dar ne mai dai zile-nsorite
Să ne bucure și alinte.
Noiembrie din toamna mea
Este perfect, e cum aș vrea,
Îmi umple sufletul de bine
De pace și de bucurie.
Pe vânt și soare înghețat
O frunză-ncepe și dansează…
Chiar de e cerul înnorat,
Pe ea nimic n-o deranjează.
Se uită-n zare la surori
Și-apoi lung mă privește
Și-o văd cum de junele flori
Încet se-ndrăgostește.
Așa e toamna pentru frunze
Și pentru micii copăcei,
Ne ia în zbor inimile
Mie, ție și ei.
Veșnicia în iubire
Chiar există pe pământ,
Am văzut-o în iubirea
Celor mai frumoși părinți.
Ani la rând, cu bucurie,
Inima și-au îmbrăcat
Și-așa a vieții magie
Au început și-au gustat.
N-au găbit pasul deloc,
Fiindcă, răbdare mereu,
Au avut în orice loc,
Cum i-a-nvățat Dumnezeu.
Așa copii și-au crescut
În pace și bucurie
Și din toate, cel mai mult,
Credința au vrut să fie.
Au dus la prunci ce-i frumos,
Plimbându-i pe unde-acasă,
Înseamnă unde-i Hristos
Și toți cei iubiți la masă.