Vestitori ai primăverii,
Ghioceii mei iubiți,
Inima mi-o înfloriți
Cu lumina revederii.
Primavara a sosit,
Verdele prinde amploare,
E-așa pace și splendoare
În sufletele ce-au iubit.
Toporași și viorele,
Ghiocei, zambile multe
Aduc calde zâmbete,
Îmbrățișări și dragoste.
Miroase a primăvară,
Păsările ciripesc,
E un timp ce îl iubesc,
Un sentiment ce mă-nconjoară.
Primăvară cu mult bine
Să avem în acest an,
Să emanăm bucurie;
Sănătate, la mulți ani!
Câtă grijă ai tu, Doamne,
De poeţii tăi iubiţi,
De le dai cu duh pe buze
Să scrie neasemuit!
Ei scriu de stele şi ger,
De speranţă şi iubire;
Scriu de păsări de pe cer,
Ce te-ndeamnă la sfinţire.
Iubire le ţeşi în inimi,
Să scrie fără-ncetare
De dragoste, dor şi jale,
De iertare şi-mpăcare.
Coloritu-n dans de fluturi
Şi parfum de multe flori,
Astea inspiră poetul
De-atâtea şi-atâtea ori.
Dacă-aş fi un fulg de nea
M-aş propti la tine-n gene,
Fiindcă ştiu că iarna grea
Va dori ca să mă cerne
Pe alei, pe pisc de stele,
Să mă facă ghemotoc
Şi să-mi ia zilele mele,
Şi să nu mai fiu deloc;
Dar la tine pe o geană
Parcă-aş sta să tot privesc
Fulgi de nea cum cad degrabă
Pe tărâmul pământesc.
Călătorind prin cer
Am mers și-am dat de veste
Și-n cel mai simplu fel
Am spus câte-o poveste,
De nasuri înghețate
Și gene-mbrobodite,
Despre stele curate
Și tare obosite.
Mă prind de sfoara mare
A leagănului mut
Și-ncep cu-nflăcărare
S-ador iarna mai mult.
Mi-e inima o gheață
Ce se topește-ușor,
Căci tu căzând pe față
M-ajuți să nu am dor.
E-o miere sărutarea
Și bucurie sfântă,
Simt binecuvântare
Când credința cuvântă.
Te cunosc de-o veșnicie,
Iarnă cu al tău veșmânt,
Curăție-mi dai în gând
De când mă știu pe pământ.
Adună-mă și acum
În povești de neuitat,
Căci cu nasul înghețat
Tot vreau ca de neuitat
Să-mi fie-a ta amintire,
Iarnă ce aduci iubire.
Hai să mai zburăm prin stele
Care cad mereu din cer
Și să îi zâmbesc cu ele
Drăgălașului înger
Ce, uite, cum obosit
Pe pământ a poposit
Și cu nea s-a învelit.
Încheie anul, tu creştine,
Cu gânduri bune şi frumoase,
Fii bucuros c-ai luat cu tine,
Din anul ce-a trecut, foloase.
Tu spală-ţi faţa şi te-nchină,
Te roagă, mulţumind nespus
Că-n anul ce tocmai se-ncheie
Multe ţi-a dat Domnul Iisus.
Mergi şi aprinde-o lumânare,
Aprinde-ţi candela iubirii
Şi fă făgăduinţă mare
C-o să iei drumul mântuirii.
Mergi drept pe drumul tău, creştine,
Fii bun, fii un om curajos,
Pentru că mereu lângă tine
E El, e Iisus Hristos!
Din vremuri grele-ndepărtate,
Cu tolba plină cu de toate,
Să-şi ispăşescă din păcate,
Un moş pleca pe jos prin sate.
El n-a primit pe Pruncul Sfânt
Ce-avea să se nască curând,
Ci L-a gonit din al său gând,
Şi n-a crezut niciun cuvânt.
Deşi Fecioara tot plângea
Şi adevărul ea spunea,
Crăciun n-a ascultat de ea,
În casa lui nu o primea.
Dar Pruncul trebuia să vină
Şi-atunci soţia lui cea buna
A dus-o-n iesle să rămână,
Unde sorocu-avea să-i vină.
Aici, în suflul boilor,
S-a născut Domnul tuturor,
În jurul animalelor,
Ce le-au ţinut caldură lor.
După un timp, nu foarte mare,
Crăciun a auzit în zare
O veste cutremurătoare
Ce l-a umplut de întristare.
Şi-a dat seama cât a greşit
C-al Maicii cuvânt n-a crezut
Şi că de ea n-a îngrijit,
Deşi era om înstărit.
De-atunci colindă-n lumea-ntreagă
Şi poartă cu el o desagă
Cu daruri ce le dă degrabă,
Ca astfel sufletul să-şi dreagă.
Să ştii să ţii flacăra dragostei aprinsă:
Când eşti cu soţul tău să îi vorbeşti,
Cu zâmbetul să-i faci inima bună,
În ochii tăi să vadă că-l iubeşti.
Ai mrejele iubirii în mâinile tale,
Fă-te plăcută când el te priveşte,
Acoperă-i obrajii cu buzele tale,
Să simtă că îi place ce iubeşte.
Să fii aşa cum vrei să fii în lume,
La braţ cu soţul tău, tu eşti crăiasă!
Orice s-ar spune, adună vorbe bune,
Căci de oriunde, vă-ntoarceţi acasă!
Iubesc toamna pentru decor,
Căci are peisaj de vis;
Ador să privesc din pridvor
Frunze pe jos…un paradis.
Iubesc toamna pentru poame,
Căci sănătate îmi aduc;
Ador când cade câte-un fruct
Așteptând ca eu să îl adun.
Iubesc toamna, distinsă fată,
E rece dacă n-o cunoști;
Ador acele ploi de toamnă
Când faci cumva să le privești.
Iubesc toamna pentru că ea,
La fel ca orice anotimp,
Mă face recunoscătoare
Pentru ce trăiesc și ce simt.
Noiembrie din toamna mea
Mi-aduce flori de catifea
Mai mici, mai mari, alese toate
Și-atât de frumos colorate.
Noiembrie din astă toamnă
Pictează frunze de aramă,
Și-și cheamă pomii să privească
Și privind să se odihnească.
Noiembrie mi-aduce brumă
Și fructe târzii îmi adună
Să mă desfete cu de toate,
Cu ale lui bune bucate.
Noiembrie, ești rece tare,
Ne duci cu gândul spre ninsoare,
Dar ne mai dai zile-nsorite
Să ne bucure și alinte.
Noiembrie din toamna mea
Este perfect, e cum aș vrea,
Îmi umple sufletul de bine
De pace și de bucurie.