Categorie: Poezii

O, mamă…

O, mamă, pe unde tu mergi,
Când lacrima din ochi te cheamă;
Sărută-mi inima pe veci
Ca să nu-ți bag lipsa în seamă.

Măicuță bună, tot te caut
Și parcă tot mai mult mă pierd,
Nu te-am gasit nici pe un flaut
Ce-și cânta ieri ultimul vers.

Așa de dor îmi e de tine,
Măicuța mea cu ochi căprui,
Mai vino iarăși lângă mine
Și zi-mi că nu-s a nimănui.

Mai zi-mi de dragostea de ieri
Ce mă purta la tine-n brață;
Ajută-mă să nu mai pieri
Când mă lovește viața-n față.

Mai spune-mi că în preajma mea,
De îngeri sunt mereu vegheată
Și că Fecioara Maria
Mi-este alături ziua toată.

Unde-ţi mai găseşti în lume

Unde-ţi mai găseşti în lume,
Calmul, liniştea-n iubire
Când şi-ntre patru pereţi
Te sufoci de-atâta tine?

Ai mai vrea să fii odată
Fără griji, cu nepăsare
Şi-ai mai vrea să porţi în tine
Dragoste curăţitoare.

Unde-ţi mai găseşti în lume
Libertatea de-a fi tu,
De-a avea priviri senine
Ca ale unui născut?

Ce să fac şi und’ să-ntreb
Dacă nu fiinţa mea,
Unde se simte mai bine
Şi cu cine-ar vrea să stea?!

Să te muţi pe-un fir de iarbă
Ce stă-n curtea mănăstirii,
Dacă vrei să bagi de seamă
Noaptea-n liniştea iubirii!

Să miroşi o floricică
De pe marginea aleii
Şi-o să vezi că, fără frică,
Te-oi vedea-n mijlocul verii!

Fie-ţi inima iubire!
Fie-ţi sufletul senin!
Dumnezeu fie cu tine,
Omule cu chip divin!

Omul cazut

De un timp priveam în lume
Cu priviri de om pierdut;
Într-a stresului pieire,
Eu eram şi stam căzut.

Mă uitam, vedeam, simţeam,
Dar mintea mi-era departe,
Unelteam şi tot făceam
Fapte, dar fapte deşarte.

Şi, privind aşa la mine,
Câteodată mă vedeam
Om căzut, om fără Tine;
Fără credinţă eram.

Dar am ajuns şi acolo
Unde oameni locuiesc,
Unde treburile lor,
Sunt multe, dar nu-i grăbesc.

Nu-i gonesc din curtea verde,
Nu-i alungă din gândire,
Nu le curmă rugăciunea
Şi nici marea lor iubire.

Iarba verde, cer senin,
Tremurul înmiresmat
De parfumul unui crin,
Toate-aproape de un lac.

Iarna cu tine

Dragoste, lumină sfântă,
Îngerii în cer cuvântă,
Timpul zboară peste noi
Şi ne poartă pe-amândoi
Peste cetini mari de brad
Unde nouă ne e drag,
Prin nămeţii de zăpadă
Unde este o livadă
Îmbrăcată-n promoroacă
Şi unde copii se joacă.
Ne-om juca şi noi ca ei,
Chiar de suntem măricei,
Fiindcă neaua ne primeşte
Şi pe noi doi ne iubeşte
Când ne vede că zâmbim
Şi frumos ne veselim
De tot ce ne înconjoară
Şi de mândra zăpejoară.
Azi facem om de zăpadă,
Fiindcă neaua ne e dragă,
Însă mâine vom avea
Pui de om alăturea
Pentru care noi mereu,
Ne-om ruga lui Dumnezeu.

Noi

 

Inima mea şi a ta,
Unite-n vers de fulgi de nea,
Se joacă-ades cu cetina
Unui brad.

E de nestins focul din noi,
Pentru că mergem pe drum doi
Şi ne privim din când în când
Surâzând.

Eu te alint, tu îmi zâmbeşti,
Şi peste-obrajii noştri reci
Curg lacrimi calde de la soare,
Timid de-mbietoare.

Acolo sus e Dumnezeu,
Aici, în jos, tot El mereu
Şi ne ţine la Sânul Său,
Al nostru Dumnezeu.

Iarna

Iarna scrie o poveste
Pe câte un fulg de nea
Și așa îmi dă de veste
Și despre iubirea mea.
Mă atinge, mă cuprinde,
Mă ajută să iubesc,
Și în suflet îmi aduce
Sentimente să trăiesc.
Din iubirea ei de iarnă,
Iau cu mine câte-un pic
Ca atunci când ies pe-afară,
Să zbor către infinit.
Eu, prin cerul de cristal,
Să-mi fac zborul luminos
Și din val să dau în val,
Până ajung la Hristos.

Străbunul

Străbune bun și blând la suflet,
Tu ai trudit pe-acest pământ,
Să-mi fie mie bine astăzi
A fost în război al tău gând.

Ai plâns pe front pentru copii
Și-n inimă n-ai avut stare,
Când știai că acas’ la tine
E suferință și e jale.

Iubitul meu, strămoș voinic,
Nu-ți voi uita, cât voi trăi,
Cuvintele când te rugai
Lui Dumnezeu pentru copii.

Ce inimă-a bătut în tine
Și ce credință ai avut,
De ai rămas cu crucea-n mână
Până ce pieptul ți-au zdrobit?!

Iar lacrima ce-ți picura
Din ochi de atâta durere,
S-a scurs pe-acest pământ ce astăzi
Te caută prin amintire.

Şi fiecare colțișor
Al țării mele minunate,
Mai recunoaște al tău pas
Deși-i din vremuri depărtate.

Eu astăzi stau și te privesc,
Prin poza din sufletul meu
Și știu că am să-ți mulțumesc
Când vom fi toți la Dumnezeu.

Nu te cunosc, dar te știu bine,
Străbune drag și curajos,
De-aceea mă rog pentru tine
Să ai odihnă în Hristos!

Sfârșit de toamnă

 

 

 

 

 

Sfârșit de toamnă ca-n poveste
Ne ia de mână să dea de veste
Că iarna vrea să vină-ndată
Cu stropi de apă înghețată.

Când în căsuță-i cald și bine,
Iar inima cântă în tine,
Câte-o colindă, două, trei,
Atunci toamna s-a dus din văi.

E frig și bruma de afară
Tot atinge o inimioară,
Un ochi de pictor iscusit,
Un om ce toamna a iubit.

Îmbrăţişare

Mi-e dor de-o strângere în braţe,
Ca între doi îndrăgostiţi
Maturi, ce-şi ştiu ţelul în viaţă,
Copiii în calzii ochi cuminţi.

Mi-e dor de o îmbrăţişare,
De clipa ce parcă e sfântă,
De liniştea ce o emană,
De respiraţia tăcută.

Mi-e dor de inimi ce tresaltă,
Emoţie vibrând în ele,
De lacrima ce stă să cadă
Când fericite-s sufletele.

Mi-e dor să-mi fie iarăşi date
Îmbrăţişările trecute,
Curate şi deloc uitate
Într-un prezent ce le vrea mute.

Mi-e dor poate şi eu să dau
Îmbrăţişări doar din iubire,
Să le simt calde şi să iau,
Ca răsplată, acelaşi bine.