Aștept să vină ziua
Când iară voi vedea,
Cum raza de pe cer
Se joacă-n umbra sa.
Mai fac până atunci
Un mic buchet din stele
Și-o să-i pun un bilet,
Să le dau mamei mele.
Târziu, când am s-ajung
Și o să-mi amintesc,
Voi scrie cu cerneală
“Eu, tată, te iubesc!”
Sosește asfințitul
Și-apoi vin zorile
Și numai în iubire
Văd clar culorile.
Cu ochii, am văzut lumina zilei
Și cerul l-am privit de-atâtea ori;
Asemeni florilor de pe câmpie,
Zâmbesc și eu lui Dumnezeu în zori.
În zare s-au auzit coruri multe,
Cântând în stol de păsări călătoare,
Dar eu, în nenumărate momente,
Am auzit doar Glasul Tău, iubite Doamne.
Piciorul meu a ocolit pământul
Și m-a condus prin grădini înflorite
Unde paleta de culori, și… totul
Mi Te-au descris pe Tine, Bun Părinte.
Acum, în suflet mi-este sărbătoare
Și inima mi-e plină de iubire;
Cum aș putea să-ți mulțumesc eu, Doamne,
Căci mulțumirea pământească e puțină.
În noapte mă privesc pe mine,
Cu calmul stelei de pe cer
Și realizez cât e de bine
Să stau cu păzitorul înger.
Cu mâna-n mâna ta adorm
Și-n vis apari tot tu mereu;
E noapte-acolo unde stăm
Vegheați de Bunul Dumnezeu.
Tot mă privești, tot te privesc
Și-adesea mă trezesc din vis,
E-o bucurie să zâmbesc
Cu îngerul în paradis.
Și stelele sunt fericite
Și-ascultă timid ce vorbim
Și se uită nedumerite
Când noi adesea le privim.
Mă văd pe mine și pe tine
În farul selen de pe cer
Și văd că-mi este cel mai bine
Alături de al meu înger.
Te las acasă, casa mea,
Să nu mă uiți vreodată,
Chiar de mă voi înstrăina,
Păstrează-mă curată.
Rămâi cu bine cer senin
Ce mult eu te-am privit,
Din curtea unde-al meu picior
Pământul a bătătorit.
În lume cât voi colinda,
Colind cu inima-mpăcată,
Că m-am născut acolo unde
Speranța nu a fost uitată.
Iar de mi se va oferi
Să te dau pe-altă lume,
În veci eu nu voi lepăda
Casa cu dulci miresme.
O îmbrăţişare dulce,
Îţi ofer de dimineaţă!
Să fii tu oriund’ te-ai duce
Bucurându-te de viaţă!
Chiar de-i ploaie sau ninsoare,
Vânt sau orice vreme rea,
Tu, zâmbeşte, căci ai soare
Ce arde-n inima ta!
Nu-ţi pese de gura rea
Când nu-ţi vorbeşte frumos!
Fii om bun şi vei avea
Dragoste de la Hristos!
Îi judecăm pe cei de lângă noi,
Nu-i preţuim şi nu-i iubim îndeajuns,
Dar ne răsare teama, în durere şi nevoi,
Când puternicul om se prăbuşeşte-nvins.
Când spunem despre noi că avem tot,
Când spunem că iubim cu-adevărat,
O răutate poate creşte-n noi,
Căci noi nu preţuim ceea ce ni s-a dat.
Când dragostea ne iese blând în cale,
O preţuim şi-o învelim cu ce-i mai bun,
Dar după ce picăm noi testul de rabdare,
Ne lepădăm de tot şi facem totul scrum.
Începem să ne-acomodăm în bine
Şi avem grijă, să avem din plin:
Lucruri din ce în ce mai mari şi fine
Şi un bagaj de vorbe dulci cu spini.
Vedem zăcând în patul de durere
Oamenii dragi, ce ieri nu-i preţuiam,
Aceia cărora, în miezul zilei,
Nu le dădeam priviri cu dragoste în dar.
Simţim că suntem prinşi ca într-o cuşcă,
Neputincioşi, cu ochii uzi de lacrimi,
Fiindcă iubirea de braţ ne-apucă
Să ne trezim din grele patimi.
Iubirea- nesecat izvor al nemuririi,
Pe ea nu trebuie să o uităm nicicând;
Iubirea- cea care-i dă firii
Lumină-n suflet, inimă şi gând.
Încă-mi trăiesc copilăria,
Prin ochii tăi şi-n viaţa ta,
Căci mi-eşti alături totdeauna
Şi ştii să-mi mângâi inima.
A ta iubire mă-nfloreşte,
Îmi dă speranţă şi lumină,
De orice rău mă ocroteşte,
‘ngrijind de a mea mântuire.
Eu îmi trăiesc copilăria
Prin zâmbetul tău, dragul meu,
Ce îmi redă iar bucuria
Ce mi-o reda copilăria mea.
Pe portativul brumei
Mă legăn ușurel
Și-a mea copilărie
E-o cheia sol pe el.
Frumoasă cum nu-i alta,
A fost și va rămâne
Și numai amintirea
O leagă strâns de mine.
Pe unde-ți umblă pașii,
Micuța mea frumoasă?
Și ce meleaguri vezi,
De uiți să vii pe-acasă?
Te-aștept de-o veșnicie,
Iar mamei îi grăiesc:
Eu cred că o să vină,
Că știe c-o iubesc!
Trăiesc și-acum prin tine,
Chiar dacă ești departe
Și-n vis ești lângă mine
În fiecare noapte.
Așa-i că vei veni,
Dulce copilărie,
Când voi avea copii
Să fii ce mi-ai fost mie?
Mai prinde-mi părul în codiţe,
Pune-mi cireşe la urechi,
Fă-mi, mamă, din flori coroniţe,
Pune-mi copilăria-n ochi.
Zâmbeşte-mi larg ca altădată,
Mângâie-mi părul uşurel,
Priveşte-ţi, mamă, a ta fată…
E tot copil în sufleţel.
Mai vreau un câmp cu floricele
Unde nu-s doruri şi nici griji,
Să ţi le dau în bucheţele
Şi să te sărut pe obraji.
Să mă asculţi, tăticul meu,
Şi să îmi povesteşti de toate;
Sărută-mi fruntea, cum mereu,
Făceai în fiecare noapte.
Iubire-n dar mi-aţi oferit
Şi-am fost copil în lumea mea…
Vă mulţumesc şi vă promit
Că mai departe o voi da!
Străbune bun și blând la suflet,
Tu ai trudit pe-acest pământ,
Să-mi fie mie bine astăzi
A fost în război al tău gând.
Ai plâns pe front pentru copii
Și-n inimă n-ai avut stare,
Când știai că acas’ la tine
E suferință, multă jale.
Iubitul meu, strămoș voinic,
Nu-ți voi uita, cât voi trăi,
Cuvintele când te rugai
Lui Dumnezeu pentru copii.
Ce inimă-a bătut în tine
Și ce credință ai avut,
De ai rămas cu crucea-n mână
Până ce pieptul ți-au zdrobit?!
Iar lacrima ce-ți picura
Din ochi de atâta durere,
S-a scurs pe-acest pământ ce astăzi
Te caută prin amintire.
Azi fiecare colțișor
Al țării mele minunate,
Mai recunoaște al tău pas
Deși-i din vremuri depărtate.
Eu astăzi stau și te privesc,
Prin poza din sufletul meu
Și știu că am să-ți mulțumesc
Când vom fi toți la Dumnezeu.
Nu te cunosc, dar te știu bine,
Străbune drag și curajos,
De-aceea mă rog pentru tine
Să ai odihnă în Hristos!