Fesuri crosetate athonite cu cruce

Lucrez fesuri de o perioadă bună de timp, învăț mereu câte ceva nou și astfel simt că fac o lucrare mai bună, făcând bine. Orice provocare, orice eșec, orice reușită sunt motivaționale. Din greșeli învătăm, din reușite ne luăm doza de energie că totul este bine.

fesuri crosetate athonite crucefesuri crosetate athonite cruce

 

 

 

 

 

 

Până acum am lucrat fesuri de primăvară lucrate cu un fir din bumbac și acril și fesuri de iarnă: unele cu lână și acril, iar altele cu lână merinos. Toate acestea au o lucrătură „deasă”, „bătută” cum se mai spune în popor, adică fără găuri.

Fesurile realizate recent sunt din lână merinos, o lână despre care am auzit multe lucruri bune și pe care am testat-o iarna aceasta.
Aceste fesuri sunt mai speciale față de restul fesurilor făcute de mine pentru că au cusute cruciulițe. Nu mă pricep la cusut , deși imi place și mi-ar plăcea să mă descurc, dar mie imi sunt tare dragi aceste cruciulițe.

fesuri crosetate athonite crucefesuri crosetate athonite cruce

 

 

 

 

 

 

Revenind la lâna merinos, pentru întreținerea împletiturilor realizate cu aceasta trebuiesc respectate indicațiile de pe etichetă, adica spalate la 30°. Recomand spălarea lucrăturilor pe dos și păstrarea tot pe dos atunci când nu sunt folosite (dacă este posibil).

A mai trecut un an

DorinţăA mai trecut un an…
Tu, suflete… tu cum mai ești?
Mai ai dorințe, mai crezi în povești?
Te mai răsfeți cu „nefăcând nimic”?
Mai admiri cerul, ploaia, așa, măcar un pic?

A mai trecut un an…
L-am început cu visuri, dorințe și povești
Îl termin azi cu rugăciuni dumnezeiești,
Cu-ncredere totală că ce mi se întâmplă
E de la Dumnezeu care m-ajută și m-ascultă.

A mai trecut un an…
O adiere de vânt simt lin prin părul meu:
Maturitatea…m-a lovit crunt și, deși este greu,
Mă tot ridic să-mi pot duce în spate
Crucea, spre drumul ce duce Departe.

A mai trecut un an…
N-am timp să am timp de nimic,
Cad, mă ridic, am copii de-ngrijit,
Mai respir câte-un fir de rugăciune
Ca s-o iau de la capăt, așa și azi și mâine.

A mai trecut un an…
Minunile, limpezi le văd acum,
Simt îngerii cum mâna-n cap mi-o pun!
Când lacrimile curg, sufletul mai oftează,
Tot ei îmi sunt alături și mă îmbărbătează.

A mai trecut un an…
Suflete, nu-i de mine
Să fiu ce nu pot fi, să fac ce nu e bine!
Mi-e clar acum că toate au un rost,
Iar tot ce nu-nțeleg, îmi explică Hristos.

Un an nou a-nceput…
Încep cu rugăciune,
Apoi toate ce vin, să vină… rele, bune!
Ma-ncred în Dumnezeu că milă va avea,
De Crucea mea…să nu-mi fie prea grea!