Etichetă: fericire

Moștenirea vieții

Moștenim din lumea asta
Palate și-mpărății,
Toate cu drag adunate,
În adâncul inimii,
De părinți pentru copii.

Moștenim din lumea asta
Taina dragostei curate,
Floare albă nepătată,
Doar de mamă mângâiată.

Moștenim din lumea asta
Doruri pentru înflorire
În lacrimi de fericire,
Sufletului dăruire.

Moștenim din lumea asta
Voci de povățuitori,
Priviri de oameni ce „nu mor”,
Cântări de îngeri păzitori.

Moștenim din lumea asta
Rugăciunea ce s-a spus
Când ne-am născut, ne-am botezat,
Când greul ne-a acaparat,
Când chipul ni s-a bucurat.

Îmbrăţişare

Mi-e dor de-o strângere în braţe,
Ca între doi îndrăgostiţi
Maturi, ce-şi ştiu ţelul în viaţă,
Copiii în calzii ochi cuminţi.

Mi-e dor de o îmbrăţişare,
De clipa ce parcă e sfântă,
De liniştea ce o emană,
De respiraţia tăcută.

Mi-e dor de inimi ce tresaltă,
Emoţie vibrând în ele,
De lacrima ce stă să cadă
Când fericite-s sufletele.

Mi-e dor să-mi fie iarăşi date
Îmbrăţişările trecute,
Curate şi deloc uitate
Într-un prezent ce le vrea mute.

Mi-e dor poate şi eu să dau
Îmbrăţişări doar din iubire,
Să le simt calde şi să iau,
Ca răsplată, acelaşi bine.

Florile

Se simt florile iubite
Când ploaia le vrea stropite,
Înrourate de cristale,
De pure mărgăritare.

Se simt florile frumoase
Când soarele blând le coase
Pe petale strălucire
Să emane doar iubire.

Se simt florile dorite
Când zâmbete-s oferite
De cei care le zăresc
Şi pe dată le iubesc.

Se simt florile fericite
Pe câmpurile-nverzite
Unde câte-o păsărea
Mai calcă din când iarba.

Se simt florile crăiese
Undeva pe mândre creste
Şi nu vor decât uitare,
Pace şi linişte-n zare.

Îngenunchez în fața Ta, Hristoase

Îngenunchez în fața Ta, Hristoase
Și-Ți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat;
Îți mulțumesc că mi-ai adus foloase
Și că mereu lângă mine ai stat.

Îți mulțumesc că mi-ai dat să văd cerul
Și florile pe câmp cum înfloresc,
Pe mama, Doamne, e o floare?
Sau oare este un chip îngeresc?

Îți mulțumesc că-n zori de dimineață,
Sculându-mă în cânt de păsărele,
L-am auzit duios pe al meu tată
Cum îmi dădea povață-n toate cele.

Și-n amiaza zilei călduroase,
Sufletul meu a fost iar zdruncinat
De voi, surorile mele frumoase
Și de prieteni-mi de neuitat.

Și-acum, când noaptea s-a lăsat duioasă
Și totul pe pământ a obosit,
Din gură-mi iese câte-o rugăminte
Și glasul meu se stinge răgușit.

Acum, eu fața la pământ mi-o plec
Și mâinile-mi gătesc de rugăciune,
Primește-mă cu Tine să-mi petrec
Viața-mi: o mare minune.

O lacrimă din ochi mi se prelinge
Pe-obrazul meu cel mult prea îngroșat
De-atâta dor și-atâtea suferințe,
Că undeva-n trecut eu Te-am uitat.

Dă, Doamne, ca roua ochilor mei
Să curgă și să umple râuri, văi,
Și-ntr-un final, bobițele din ei
Să curgă-a fericire că i-ai iertat pe ei.

Oameni

 

oameni

O să-mi fie dor oricând în viață de oameni. De toți cei care au călcat cu grijă pe corzile inimii mele și m-au făcut să-mi văd de fericirea vieții. Sunt oamenii mei pe care inima îi păstrează neprihăniți în camera oaspeților. Ori de câte ori simt nevoia, bat la ușă și un zâmbet mă cuprinde în brațe. E binecuvântare de la Dumnezeu înțelegerea dintre doi oameni! Mă rog să ne ținem de mână în Rai!