Ce te costă o îmbrățișare, o vorbă blândă, un alint, o încurajare, un sărut?
Ce te costă o descruntare, un zâmbet larg, o caldă atingere?
Pare mai ușor să oferi priviri tăioase, tăceri dureroase și spate întors.
Preferi să te superi, să te enervezi, să nu mai vorbești și să te închizi în tine.
Alegem ce este mai ușor, iar nu ce este mai bun și sănătos pentru noi și pentru cei din jur. Alegem să pierdem timp, din timpul de a fi împreună, pe care îl irosim… iar apoi ne plângem că nu avem timp să facem ce ne place, să fim împreună, să zâmbim, să ne iubim… Normal că nu este timp, pentru că acela de era a fost irosit în zadar pe nimic!
Cel mai bine știm cât de ajutătoare este rugăciunea când avem necazuri, boli. Niciodată nu știm cât este ea de binefăcătoare în momentele tensionate ale vieții pentru că nu suntem obișnuiți cu ea. Mai degrabă vorbe murdare ne ies pe gură decât un „Doamne miluiește!”.
Ne pierdem sufletul pe nimicuri, viața pe frunți încruntate când avem atât de multe lucruri de făcut, avem atâtea motive să fim veseli și atâta timp să ne rugăm. Ne pierdem pe noi…
Natura ne cheamă afară să o admirăm și să trăim cu ea în armonie, oamenii au nevoie unii de alții uniți prin rugăciune.
Decarcă-te, ridică-te și trăiește frumos, om credincios!