Scutură, Doamne, din miresmele primăverii și în inima noastră,
Încărcată de grele-ncercări și-ajut-o să renască,
Să fie ce n-a fost, să emane iubire
Și pe cărările vieții să fie cu Tine.
Adu, Doamne, în sufletul nostru din roua dimineții
Câteva picături, curățitoare-ale vieții,
Câteva lacrimi pure, de pe iarbă culese,
Rugăciuni din inimă, sufletului să-i țese.
O, Doamne, florile primăverii Tale să ne fie
Spre curăție a minții, spre bucurie,
Spre buna gândire și vorbire de bine;
Ajută-ne, Doamne, să nu ne mai depărtăm de Tine!
Pomii, Doamne, când îți vor înflori,
Să fim în Post bine, cuminți și smeriți,
Să-Ți așteptăm Învierea, cu inima-n rugăciune,
Cu sufletul cald și mintea la Tine!