A mai trecut un an

DorinţăA mai trecut un an…
Tu, suflete… tu cum mai ești?
Mai ai dorințe, mai crezi în povești?
Te mai răsfeți cu „nefăcând nimic”?
Mai admiri cerul, ploaia, așa, măcar un pic?

A mai trecut un an…
L-am început cu visuri, dorințe și povești
Îl termin azi cu rugăciuni dumnezeiești,
Cu-ncredere totală că ce mi se întâmplă
E de la Dumnezeu care m-ajută și m-ascultă.

A mai trecut un an…
O adiere de vânt simt lin prin părul meu:
Maturitatea…m-a lovit crunt și, deși este greu,
Mă tot ridic să-mi pot duce în spate
Crucea, spre drumul ce duce Departe.

A mai trecut un an…
N-am timp să am timp de nimic,
Cad, mă ridic, am copii de-ngrijit,
Mai respir câte-un fir de rugăciune
Ca s-o iau de la capăt, așa și azi și mâine.

A mai trecut un an…
Minunile, limpezi le văd acum,
Simt îngerii cum mâna-n cap mi-o pun!
Când lacrimile curg, sufletul mai oftează,
Tot ei îmi sunt alături și mă îmbărbătează.

A mai trecut un an…
Suflete, nu-i de mine
Să fiu ce nu pot fi, să fac ce nu e bine!
Mi-e clar acum că toate au un rost,
Iar tot ce nu-nțeleg, îmi explică Hristos.

Un an nou a-nceput…
Încep cu rugăciune,
Apoi toate ce vin, să vină… rele, bune!
Ma-ncred în Dumnezeu că milă va avea,
De Crucea mea…să nu-mi fie prea grea!

Misterul iernii

Te cunosc de-o veșnicie,
Iarnă cu al tău veșmânt,
Curăție-mi dai în gând
De când mă știu pe pământ.

Adună-mă și acum
În povești de neuitat,
Căci cu nasul înghețat
Tot vreau ca de neuitat
Să-mi fie-a ta amintire,
Iarnă ce aduci iubire.

Hai să mai zburăm prin stele
Care cad mereu din cer
Și să îi zâmbesc cu ele
Drăgălașului înger
Ce, uite, cum obosit
Pe pământ a poposit
Și cu nea s-a învelit.

Bunica

De s-ar putea citi în lume
Poveşti cu prinţi şi cu prinţese,
Cu palate şi-mpărătese,
Nu-ar şti nimeni să le grăiască
Şi frumos să le povestească
Aşa cum numai bunicuţa mea
Târziu în noapte îmi spunea,
Chiar de putea, de nu putea,
De oboseala-o dobora.

Bunica mea, astru ceresc,
M-a învăţat cum să iubesc
Prin grija ce ea mi-a purtat;
Când faţa ea mi-a mângâiat
Mi-a dat curaj să fiu mereu
Un om corect…cât pot şi eu
Şi-n ochii ei, eu am rămas
Copil frumos, iubit urmaş,
Acelaşi dulce copilaş.

Mulţumire îi aduc şi astăzi
C-am auzit de Dumnezeu de mititică
Din gura ei ce, nu din cărticică,
Îmi povestea Naşterea lui Hristos
Pe înţelesul meu şi aşa de frumos…
La fel şi în biserică-am păşit,
Condusă de pasul ei ce azi a-mbătrânit;
Bunica mea, cu chipul ei iubit,
M-a învăţat să fiu un om cinstit şi fericit!