Mi-e dor de acel colț de rai din țara mea, simplu și frumos, unde am stat de vorbă cu Dumnezeu. Florile câmpului m-au îndemnat să-L ascult, păsările cerului m-au învățat să-I cânt, iar munții cei făloși m-au încurajat să-I vorbesc. Mi-e dor de ”omul care sfințește locul” pentru că mă face să văd în ochii lui fărâma de iubire pe care Dumnezeu i-a picurat-o în ei. Așa de minunat este să te privesc pe tine, om frumos, care-ți verși lacrima pentru aproapele și în rugăciune îl pomenești pe el; atât de multă bucurie emani când sufletul ți-e plin de Hristos, că atunci când te văd inima mea tresare de fericire. Țara mea, cu tot ce are în ea, m-a ajutat să-L iubesc pe Dumnezeu. Pentru aceasta, binecuvântată fii Românie!