Aş vrea să-mi fie inima o toamnă
Cu frunze galbene şi arămii
Şi să-mi miroase păru-a dulce poamă
Culeasă din pomul de lângă vii.
Să port o rochie de seară albă,
Cu stropi de ploaie presăraţi pe ea
Şi-n păr, un fluture aş vrea să aibă
Odihnă, într-o zi din toamna mea.
Cu inima-mi învelită în praf de stele
Îmi duc paşii spre aurul credinţei;
O, toamna mea, cu roua de mărgele,
Tu eşti liniştea ce o dai fiinţei!