Mi-am dorit nepus să merg în Maramureș și nu credeam că voi face acest lucru curând, dar datorită surorii mele, iar mai apoi soțului meu, iată că am pășit pe acest minunat tărâm de două ori.
Ce-mi plăcea la maramureșeni, doar din ce văzusem la tv, era arhitectura bisericilor de lemn, păstrarea tradițiilor, în special ale celor de Crăciun și credința lor în Dumnezeu.
Acum, după ce am și văzut unele lucruri, pot spune că cele menționate mai sus rămân pe lista mea cu plusuri pentru Maramureș adăugând omenia maramureșenilor şi felul lor plăcut și popular de a fi.
Prima dată, am ajuns în Maramureș printr-o tabără, o reuniune a tinerilor creștini ortodocși. Din toate colțurile țării se strângeau un anumit număr de elevi sub îndrumarea preoților care trebuiau să îndeplinească diverse activități de cunoaștere și socializare zilnic. Am fost cazați unii în orașul Baia Mare, iar alții în satele din împrejurimi. Eu am stat în satul Lăpușel unde m-am simțit tare bine datorită bunei primiri a gazdei.
Unul dintre locurile din Maramureș unde mi-a plăcut mult este Muzeul Satului din Baia Mare. De cum am intrat aici aveam impresia că pășesc în trecut, într-un sat din vremuri demult uitate.
Alei și poteci neasfaltate, case bătrânești care mai de care mai frumoase, cu povești ce și-au pus amprenta pe tencuiala crăpată de timp.
Am văzut cum arăta școala, un loc simplu în care sunt convinsă că învățătura era chiar o comoară de mare preț.
De asemenea, am pășit în biserica veche de lemn ce parcă își așteaptă credincioșii oricând la liturghie.
Această biserică-muzeu a fost adusă din Parohia Chechiș, Protopopiatul Baia Mare, având o vechime de peste 350 de ani. În toamna anului 2017, în urma unei furtuni puternice, turla bisericii s-a rupt, iar acoperișurile mai multor case au fost spulberate. În primavara anului viitor, pe 21 aprilie, după ce s-au adus îmbunătățirile necesare întregului muzeu, Preasfințitul Iustin a resfințit biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Mă simțeam ca în poveștile lui Ion Creangă, într-o zi de sărbătoare, ca cea de Paști, de exemplu, iar această impresie era dată datorită numărului mare și tânăr de vizitatori, mulți dintre ei purtând costume populare.
Am vizitat Muzeul Satului și la a doua mea vizită prin Maramureș. Doar câțiva vizitatori mai erau prin preajmă, dar asta nu-l făcea mai puțin plăcut.
Atunci am găsit liniște, am putut să gândesc la ale mele, să meditez și să mă bucur de o priveliște minunată a orașului Baia Mare, priveliște văzută din inima satului ce-l găzduiește.
Muzeul Satului face parte din Muzeului de Etnografie și Artă Populară, fiind o secție în aer liber a acestuia din urmă. Aici, pe Dealul Florilor, se găsesc case tradiționale din cele patru zone etnografice ale Maramureșului: Chioar, Maramureșul Istoric, Lăpuș și Codru.
Totul este pitoresc în acest minunat sat ce te duce într-o altă lume mai simplă, mai liniștită, ce te cheamă să o descoperi și să ți-o amintești când ți se face dor de rădăcini.
