Schitul Pahomie se află în satul Bărbătești, Județul Vâlcea, la 30 km de Râmnicu Vâlcea. Mănăstirea este zidită sub stânca masivului Buila având forma unei nave; pe stânca se mai poate vedea și pictura Chipului Mântuitorului.
Schitul Pahomie având hramul Sfântului Prooroc Ilie, este o oază de liniște tulburată numai de rugăciunea călugărilor și de foșnetul apei ce curge în cascada de la intrarea în mănăstire.
Etichetă: valcea
Schitul Iezer, Judeţul Vâlcea
Mergeam spre Maramureş când am ascultat prima dată Acatistul Sfântului Antonie de la Iezer. Foarte mult mi-a plăcut, asta şi datorită glasului maicii care cânta. După 1-2 luni aveam să ajung la Mănăstirea Iezer şi chiar şi la Peştera Sfântului Antonie.
Schitul Iezer se află în apropierea oraşului Băile Olăneşti, Judeţul Vâlcea, în satul Cheia.
Primii ctitori au fost Mircea cel Bătrân și tatăl său, Radu cel Mare, iar mai apoi și-au lăsat și alții contribuția printre care și Schimonahul Antonie, canonizat ulterior sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcii a cărui prăznuire este pe data de 23 noiembrie.
Schitul are obște de maici, iar aici se poate găsi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Antonie.
Peştera Sfântului Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcii
Pentru a ajunge la Peștera Sfântului Antonie parcurg un praseu nu tocmai bun, mai ales când pământul este umed, însă merită tot efortul. De fapt, acest traseu este o cărare montană făcută de picior de om și ajutată cât de cât de natură. Merită însă totul! Eu m-am bucurat de această drumeție, de peisaj și de ajutorul pe care Sfântul Antonie mi l-a dat în nenumărate rânduri.